Prima pagina

Schimbati imaginea

Bine ati venit!

Maestrul Petru Petrescu

 

"...pentru mine, maestrul Dobrian, care mi-a fost mentor, a construit un model si un ideal, ca om si ca artist. El mi-a deschis larg portile artei in general si ale xilogravurii in special, invatandu-ma ca in arta este nevoie nu numai de talent ci si de efort continuu, de perseverenta si tenacitate pentru propria devenire. Incerc un puternic sentiment de implinire cand inchei o lucrare si cand am a senzatia ca am cuprins in ea o parte din realitatea trecuta sau prezenta si o farama din sufletul meu. Am fost educat in spiritul credintei si moralei crestine; nu stiu daca  sunt un religios, dar arta constituie pentru mine o religie in care universul uman se contopeste cu cel cosmic.  Cred ca transcedentalul nu este un lucru in sine, o abstractie sau un simbol, ci o punte afectiva de legatura intre cosmic si teluric, intre om si divinitate. Artistul nu poate fi mesagerul unui cult initiatic, inaccesibil profanului, ci un faruitor de imagini si de frumos, in care sa se regaseasca in egala masura realul si imaginarul, spiritul si natura, clipa si vesnicia. Viata mi-a impus destule incercari si dileme asa cum arta mi-a adus atatea satisfactii; nu am invidiat pe nimeni si am avut taria sa ma bucur cu sinceritate de implinirile altora, deoarece actul  de creatie  este in acelasi timp paradis si purgatoriu.
Dumnezeu a creat lumea si pe om dupa chipul si asemanarea sa; artistul trebuie sa lupte cu armele harazite de Dumnezeu pentru schimbarea in bine a omului si a lumii. Nobila misiune si sublima osanda!"

Petru Petrescu